FLAG Brăila




Asociația Grupul Local pentru Promovarea Dezvoltării Integrate a Zonei Pescărești a Județului Brăila (FLAG Brăila) s-a constituit în data de 08.04.2011 și funcționează în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 26/ 2000 ca persoană juridică non-profit, de drept privat, având în prezent 15 membri, reprezentanți ai intereselor sociale și economice din zonă.

FLAG Brăila are ca scop susținerea dezvoltării integrate și durabile a zonei pescărești a județului Brăila formată din: 16 unități administrativ-teritoriale cu hotare comune - Berteștii de Jos, Stăncuța, Gropeni, Tichilești, Chiscani, Vădeni, Siliștea, Măxineni, Mărașu, Frecăței, Însurăţei, Tufeşti, Viziru, Traian, Movila Miresii, Tudor Vladimirescu - și o parte din Municipiul Brăila.

De la înființare și până în prezent, partenerii FLAG Brăila împreună cu aparatul tehnic al asociației au realizat și implementat, în cadrul Programului Operațional pentru Pescuit 2007-2013 și al Programului Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020, Strategia de Dezvoltare Locală Integrată a Zonei pescărești a Județului Brăila, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă a zonei pescărești a județului Brăila.

Date de contact:

Brăila, Str. Anghel Saligny, nr. 24, etaj 2 (clădirea ADR SE)

Telefon: 0339.401018

Fax: 0339.401017

Email: flag_braila@yahoo.com

Pagina web: https://www.pescuitbraila.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/flagbr/